Mon dada.
Les histoires secrètes de Mademoiselle D.

Dependenti de pareri?
     media: 0.00 din 0 voturi


Cu totii suntem dependeti de parerea celor din jur.

Suntem legati de o oglinda, care, cel putin in teorie, nu ar trebui sa deformeze realitatea. Dar oglinda are cate putin din fiecare. Cate o bucatica din fiecare “eu”. O distorsionam cu reflexiile sufletului si astfel isi pierde cea mai importanta calitate: obiectivitatea.

Intram intr-un cerc vicios in care nevoia de aprobare devine elementul cheie. Mai apoi, fiecare la randul isi da cu parerea, fiecare primeste o parere penru ca necesitatea creste concretizandu-se in efectul bulgarelui de zapada.

Ar fi mai simplu sa nu fim codependeti.

Ar fi mai simplu ca omul sa se poata autoanaliza, autoaproba si in cele din urma autointegra in societate.
Ar fi mai simplu daca nu am cauta, constant, in oglinda comuna parerea celor din jur. Asupra caracteristicilor sau chiar a faptelor proprii.

Suntem diferiti, iar constructia comuna cu care ne nastem este doar temelia unei case. Structura, forma, chiar si materialele folosite depind de for interior. De acele alegeri pe care, independet de vointa celorlati, ar trebui sa le facem.

Diferenentele, ce pentru unii acum par minore, sunt ceea ce ne individualizeaza. Sunt ceea ce creaza un om si nu un simplu robot lipsit de trairi, experiente si sentimente.

Poate daca ne-am lipsi de parerile celor din jur am fi mai liberi. Mai liberi in exprimare, in comportament, chiar si mai liberi in greselile pe care le comitem. Pentru ca de teama de a nu fi criticati sau judecati alegem drumul mai simplu, mai anost, drumul lipsit de pietre de care te-ai putea lovi sau de rauri peste care ai putea trece.

Nu exista o ruta, fara una ocolitoare, nu exista un cuvant fara un sinonim, la fel cum nu exista omul intr-o singura stare, intr-o copie continua a altuia.

Ajungem, la un moment dat, sa ne complacem in co-aprobare. Ajungem, nu doar sa primim aprobari, ci sa cautam afirmarea. O cautam atat de mult incat nu mai realizam ca de fapt ne dezintegreaza. Ne distruge farama de personalitate, de unicitate.

Si totusi, in lipsa parerilor mai mult sau mai putin bune a celor din jur suntem niste marionete menite sa joace un rol solitar. Un rol in care fiecare isi spune replicile, fiecare isi duce la capat partea fara ca totul sa duca la comuniune.

Nu stiu cum e mai bine. Uneori ma uit in oglinda prea des, pentru ca mai apoi sa imi dau seama, de fapt, ca ceea ce cred ceilalti incepe sa ma defineasca. Incep sa ma schimb doar pentru a incapea in forma definita de voi. Incep sa invat prea mult din greselile voastre, din drumul pe care si voi l-ati parcurs sau care v-a fost parcurs. Uit ce am crezut eu, uit ce am vrut eu sa demonstrez sau sa devin. Toate sunt inlocuite cu voi. Cu franturi din voi care alcatuiesc un nou eu.

Sunt sigura ca toti trecem sau am trecut prin asta. Ar fi mai simplu doar sa inchidem ochii la parerile celor din jur, la aprobarea lor constanta, la reflexia lor in oglinda proprie.

Pentru ca intr-un final devenim doar o umbra gri trasa la indigo, lipsita de caracter si de dorinta de nou. Devenim, incet, incet, o creatura pentru care ieri a fost un film anost si de duzina, azi este doar o reluare difuzata prost, iar maine.. Ce mai conteaza maine? Va fi o zi de ieri sau o zi de azi.



Comentarii

la aprobare
de Vanessa in data de 2012-02-08 17:37


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
Powered by www.ablog.ro
 
Termeni si Conditii de Utilizare