Mon dada.
Les histoires secrètes de Mademoiselle D.

Intr-un timp..
     media: 0.00 din 0 voturi

Intr-un timp credeam ca iti sunt de ajuns, credeam ca poti rosti cuvantul fericire atunci cand erai alaturi de mine, atunci cand doar ma priveai.

Apoi totul s-a rupt in bucati. Castelul meu de piatra s-a surpat. Vazandu-l cum se distruge, mi-l imaginam din nisip. Un nisip fin, un pic ud de apa sarata. Un castel gata sa se distruga la orice val. Dar nu, al meu s-a sfaramat in pietre mici si ponosite. Pietre ce nu mai pot fi folosite, pietre ce sunt oglinda perfecta, sunt insumarea tuturor sentimentelor mele. Tu nu ai fost un val, ai fost rafala ce m-a ingropat pentru a putea trece mai departe.

M-am uitat.

Da, in timp ce lumea mea murea, in timp ce culorile paleau, in timp ce tot in ceea ce credeam disparea, eu ma uitam. Zbieram din toti rarunchi, incercam sa opresc avalansa de lacrimi si totodata incercam sa ajung inainte de colaps. Dar, eu eram menita a fi un simplu spectator. Nu aveam voie sa ating, sa imi dau cu parerea sau sa pun pauza. Trebuia doar sa vad, sa rad si intr-un final sa aplaud. La scena deschisa tu ti-ai urmat scenariu. Ti-ai jucat piesa. Iar apoi ai plecat. Nu te-ai uitat o secunda inapoi. Fericirea ta era acolo. In locul unde lumea mea se surpa, in locul unde a ta abia prindea culoare. Iar eu..eu eram ca o ruda a unui pacient ce moare pe masa de operatii, ca un nebun intr-o sala plina de oameni sanatosi; alergam in nestire in speranta ca totul e doar un cosmar.

Nu am puterea sa reconstruiesc. Sa iau totul de la capat, cu o alta eu. Imaginile sunt prea vii, prea tactile, prea aproape de mine. Mi-au patruns prin pori lasandu-ma goala pe dinauntru. Lipsita de puterea de a mai fi, lipsita de un alt sentiment in afara de durere. Incet, aceasta din urma dispare.E totul negru inauntru. Un vid ma formeaza pe interior. Fiecare celula, fiecare vas, fiecare organ ma macina; aud sunetul sfaramarii, sunetul descompunerii mele.

Nu ma recunosc, iar pe tine cu atat mai putin. Vad franturi din ce ai fost si bucati mici din ce ai devenit. Sau poate eu nu te-am cunoscut niciodata cu adevarat. Tu ai fost doar acea persoana pe care crezi ca o stii, ca o iubesti, ca respiri prin ea, pentru ca mai apoi sa te lase intr-o continua si inconstienta cadere libera.

Acum sunt doar eu si scena goala. Scena pe care ti-ai practicat numarul, scena pe care masca ti-a cazut lasand o fata straina sa ii ia locul. Ma joc cu pietricelele ramase la fel cum te-ai jucat tu cu mine: nelasandu-mi drept de apel.

Nu incerc sa te gasesc, nici macar nu mai incerc sa te caut.

Intunericul si sala lipsita de spectatori ma fac sa imi doresc sa nu fi avut niciodata bilete, sa fi fost doar o sala tixita de fete necunscute in care numarul tau sa fi trecut impasibil.

Intr-un timp credeam ca eu iti sunt de-ajuns.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
Powered by www.ablog.ro
 
Termeni si Conditii de Utilizare