Mon dada.
Les histoires secrètes de Mademoiselle D.

Printre trecuturi, amintiri si culori
     media: 0.00 din 0 voturi

Ce inseamna ca peste ani sa se asterne timpul? Cum stii sa simti sau cand sa faci asta? Ce inseamna un te iubesc spus acum, maine? Cum stii sa discerni amintirile si sa le cataloghezi in bune, rele sau uitate? Oare nu totul e doar de fatada? Toata aceasta stare de aparenta recuperare, de control asupra sufletului nu e o oare doar o carte pe care suntem obligati sa o citim nu sa o scriem? De unde stim ce sunt sentimentele? Ce inseamna defapt mi'e cald, mi'e frig, mi'e foame? De ce ambesc atunci cand fulgii de zapada mi se aseaza pe ploape? Nu am un raspuns, poate nu am ajuns inca la acel capitol sau pur si simplu nu exista unul. Nu vreau sa scriu raspunsuri. Poate in aceasta ceata in care ma aflu, ma complac. Poate langa mine se asterne o prapastie. Oare daca as vedea mai clar m-ar ajuta?

Intorc capul. Vad o miniserie de amintiri.. De ciresi infloriti, de ninsori, de dragoste, de lacrimi.. Imi vad intreaga viata derulandu'se pe repede inainte. Uneori se opreste din lipsa de informatii veridice. Nu am detalii, totul e doar un amestec de culori, sentimente si iubiri. Dar e atat de frumos. In tot acest amalgam de vise, de culori pastelate, uneori intrezaresc umbre. Poate sunt oameni ce odata au fost importanti, poate nu. Acum nu mai stiu. Sunt doar parte din acel tablou mirific al anotimpurilor, sunt doar o pagina creionata in culori ceramice.

Inchid ochii. Ma las ghidata de un sunet al marii, al amintirilor, al ierbii. Al tuturor acelor lucruri care au existat in mine. Sunteti libere! Poate, defapt, mereu ati fost. Poate eu sunt prizoniera voastra; poate eu sunt cea incatusata, prinsa in lantul unui mare infinit.


Inspir. Narile imi tremura si mi se inunda cu mirosul florilor de mar, al corcoduselor furate si al miresmelor de parfum. Totul e ca o trecere de la "Te plac" in clasa aVIIa la un "Te iubesc". Totul e ravasitor ca o furtuna de mai. Totul e relativ, ireal, dar totusi palpabil.



La sfarsitul zilei tragem linie.
Punem pe masa o carte groasa, de piele, fara titlu. Copertile contin adevaruri despre noi si totusi ne raman enigmatice. Prima este intruchiparea primului gol de memorie: nasterea. Nu ne'o amintim, dar fara ea cartea nu ar fi existat.
Cea de'a doua este moartea; nu stim niciodata cum e, dar semnifica nu doar incheierea unui capitol ci a unui intreg ciclu de lecturi.
Continutul nu ne da explicatii, nu ne ajuta sa intelegem si totusi ne captiveaza. In fiecare zi, recitim; poate pt a nu uita, poate pt a incerca sa retraiesti sentimente. Dar niciodata ecuatia trairilor nu da la fel.


La sfarsitul zilei tragem linie.
Ne'au ramas doar clipele; doar acea senzatie de posesie a lor.. Doar impresia ca existam, ca iubim si ca simtim.


Sau nu e o impresie?!



Comentarii

la aprobare
de Chuckles in data de 2012-02-14 12:59


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
Powered by www.ablog.ro
 
Termeni si Conditii de Utilizare