Mon dada. | ||||||||||||
Despre copilarie. Zapada. Si zambete
Zilele astea am tot cautat acel eu cu o sanie mai mare ca el care se chinuie sa se dea pe un deal inexistent. M’am tot uitat pe geam in speranta ca acele vremuri inca nu au trecut si ca zapada ce se depune mai mult sau mai putin incet pe terasa camerei mele nu ma lasa indiferenta. Nu am mai simtit acea bucurie interioara, acea chemare pe care o auzeam cand eram copil, acel glas care nu ma lasa sa raman in casa nici macar o secunda. In schimb ceva, acolo inauntru, ma facea sa zambesc. Sa iau o cana de vin fiert, sa ma bucur ca sunt la caldura semineului si sa privesc dansul iernii. Sa privesc cum fulgii sunt dusi de bataia vantului intr’un loc unde nu vor sa fie. Atunci nu ii analizam. Pur si simplu deschideam gura si asteptam ca raceala lor sa ma faca sa tresar. Acum le vad formele diferite si nu ma mai gandesc la sita cu care cernea bunica faina. Un ras de copil imi intrerupe sirul gandirii. Ma pierd pentru o secunda in speranta ca acel ras era stampila unui trecut reinviat. Apoi il vad. E un pusti cat un cot de mare, tragand o sanie grea, de lemn. Are obrajii si nasul rosii, dar nu pare ca ii pasa. El se zbenguie, zambeste si face ingerasi in zapada. Atunci realizez. La ce conteaza anii prin care treci daca nu te poti bucura de lucrurile pe care de mic le’ai avut? Oare acum imi e mai frig decat imi era atunci? Oare zapada nu e aceeasi? Oare nu ma mai asteapta cu aceasi ardoare? Geaca.Fularul. Si o pereche de manusi. Un bulgare mare. Si zbuf in fata copilului. El rade. Acelasi ras cristalin pe care toti copiii mici il au. Nu dureaza mult pana cand capul imi este zguduid de un ghemotoc mic si rece.
A fost o zi in care am avut 5 ani. O zi in care am venit acasa cu nasul rosu, inghetata si cu zapada pe sub haine. Dar nu'mi pasa. Ne impunem atatea reguli, ne detasam atat de mult de linia care desparte copilaria de prezent incat uitam sa mai radem din suflet, uitam sa nu mai analizam, uitam sa fim simpli si fericiti.
Comentarii |
Sunt doar un eu ratacit printre sentimente. Sunt chipul celui ce uita, celui ce iubeste, celui ce zambeste, celui ce se maturizeaza. Sunt o pata de culoare intr'un desen alb-negru. Sunt un nimeni important. Sunt cea din urma celei ce va fi.
![]()
|
|||||||||||
|
Powered by www.ablog.ro
|
||||||||||||