Mon dada.
Les histoires secrètes de Mademoiselle D.

Duplicate Access Detection
     media: 4.33 din 3 voturi

As putea incepe cu imaginea unui om impozant, dictator. A unui om serios si rigid.
As putea incepe cu imaginea unui om vesel, zambitor. A unui om iubitor si grijului.
E acelasi. E ceea ce descriindu'l nu'l descriu. E singurul om cu o poarta de intrare ce'l baricadeaza. Ce'l pazeste de oameni. De voi toti. De noi toti.
In fata zidului ce'l acapareaza e strict. Dar daca il stii, dar daca te uiti pe gaura cheii, vei vedea o inima mult prea mare.


Cineva mi'a spus odata ca viata e un sir de intamplari "aha". Acest cineva m'a tinut langa inima lui cand nici nu stiam sa merg. Si acelasi cineva imi poate spune ca sunt frumoasa si in cele mai urate zile ale mele.
Cu totii avem un asemenea cineva. Unii stiu sa il pretuiasca, iar altii mai putin. Apoi regreta. Regreta clipe, regreta decizii, regreta cuvinte.
Important e sa il descoperi la timp. Uita'te mai aproape decat crezi. Uita'te langa tine. Uita'te la cine te alina cand plangi. Uita'te la cine te strange in brate la cosmaruri. Uita'te la cine tine la tine ca la cea mai pretioasa comoara.
Uita'te la cine e acolo neconditionat!

Viata mea e ca un castel din lego. Iar el e piesa din baza. Acea piesa fara de care m'as prabusi. Acea piesa care ma consolideaza. Acea piesa pe care, in mod involuntar, nu stiu sa o pretuiesc.
El e ata pe care carligul meu de rufe isi atarna tricoul vietii. Eu cred ca pot fara ea, dar vantul ce'mi misca tricoul,prin prisma deciziilor, imi arata ca depind de acel fir subtire, acel fir, aparent puternic, dar totusi atat de fragil.

Nu ma intreb "Dar daca piesa de baza va intra in noroi, facandu'ma sa decad?"
Nu ma intreb "Dar daca firul se va rupe, iar tricoul va zbura in neant?"

Am impresia ca el va fi neconditionat acolo. Poate gresesc. Poate cuvintele rele chiar ranesc. Poate piesa a inceput deja sa crape; poate snurul a inceput deja sa se despice.
Cand voi sesiza? Cand voi descoperi ca el e defapt castelul vietii? Ca el reprezinta ceea ce eu reprezint defapt?
Nu e nevoie de randuri aberante sau de cuvinte pompoase si fara rost.


El ma strange in brate si intelege. Eu il strang in brate si inteleg.

  postat de pika in 2009-07-18 23:08 0 comentarii

It's time for you to make a choice.
     media: 5.00 din 2 voturi


Tumultoasa si interminabila avalansa a deciziilor. Un zgomot in surdina a ceea ce odata am ales.


Timpanele incep sa imi tziuie.
Ochii isi pierd din claritate. Apar anumite imagini. Imagini cu momente cruciale. Momente in care drumul cu semn de obligatoriu inainte nu a mai existat. Aleea s'a sters la o bifurcatie.
Nasul infundat nu ma lasa sa mai inspir acel miros intepator al amintirilor.
Propriul corp ma strange. Se micsoreaza cu mine inauntru. In momentul in care simt ca nu voi mai rezista, ma trezesc. Deschid ochii. Poze impanzite de clipe vitale ma inconjoara. Pe unele le regret. Pe altele nu. Pe niciunele nu le pot schimba. Valul marii nu vrea sa le stearga. Imi lasa nisipul ticsit de algele deciziilor.

Harta rascrucilor pare ambigua. Drumul abia incepe. Decizii. Alegeri. Invataminte. Toate au un scop. Toate se pretind a fi importante. Nu ai timp sa le diseci. Nu ai timp sa stai la un semafor al vietii. Semnalizarea devine continua. Uneori mergi si pe o carare dreapta. Alteori e doar pietris. Sau noroi. Inoti. Te scufunzi. Ca apoi sa revii la mal. Niciodata nu vei merge inapoi. Niciodata malul nu'si va lepada algele. Soarele le usuca. Timpul le ingroapa in nisip. Dar nu pier. Raman acolo pentru a'ti marca trecerea. Pentru a'ti arata ca intr'o oarecare zi, dintr'un oarecare anotimp ai optat. Bine. Sau rau. Corect. Sau gresit.Uneori vin cu o masina. Mare. A timpului; Devin doar o incercare zadarnica de a'mi acapara trecutul.De a'mi uita anumite cotituri. Anumite scurtaturi. Anumita alegeri..
Se creaza o umbra. O umbra intensa. O umbra robusta. Te urmareste. Iti stie fiecare pas, intregistreaza fiecare decizie. Noaptea, umbra nu dispare,ci doar se alipeste acesteia. Iti confera idea de libertate. Ideea de uitare. E doar o scurta dezlantuire de amintirile tale. De tot ceea ce te’a format.


Cu totii avem o sosea proprie. O sosea a dorintelor. Un mal al alegerilor. O alga a amintirilor.
O harta finita intr'un orizont nemarginit.


Suntem ceea ce am vrea sa fim, inconjurati ce am vrea sa fim, dar nu suntem.

  postat de pika in 2009-07-03 23:39 0 comentarii

Poti trai si fara?
     media: 5.00 din 2 voturi

Ajunsese in acel punct. In acel loc in care nimeni nu se vrea, nimeni nu se imagineaza, dar toti ajungem. Era pentru prima data, in mult timp, singur. Cateva fetze amintite de odinioara.Cateva'ntristari. Cateva amintiri. Nimic concret. Doar o lume ce nu le mai apartine. Nu ar putea zice ca a fost ceva brusc, neasteptat, evitabil. Doar nega posibilitatea.

Rujul inca se pastrase pe cana ei de cafea, periuta ei zacea pe chiuveta, iar mirosul innecacios de om batran era anihilat de parfumul suav ce'i placea atat.

Luandu'si bastonul se deplasa la portretul ce i'l facuse cu ani in urma. Era tanara. Vioaie. Nestiutoare. Urma schitzata a creionului se lasase purtata pe fatza ei zambitoare si plina de pistrui.
Apoi isi atinse propria fatza. Era plina de ridurile vremii, cu barba nerasa ce gazduia ultimele'i lacrimi.

Nu mai avea putere sa o planga. Nu mai vroia sa o planga.

Casa parea ca o astepta ca in ultimul moment al ei. Usa se deschise. Sau asa i se paru. Totusi, in toc, langa portetul sotziei aparu o mogaldeatza de 5 ani, cu ochii mari, speriati de chipul palid si intristat al batranului.
Era Maria.
Pentru o fractiune de secunda se pierdu in amintiri. Fatza fetei, ii aminti de EA. Apoi, poate dintr'un impuls sau in mod constient, il lua in brate. Se incolaci cat putu de tare.

Iar el a realizat. A realizat ca imbratisarea i'a trimis'o EA. Acea EA de la 20, 40, 60, 80 de ani. O simti mai aproape ca niciodata.
Se lasa pe genunchi sa fie mai aproape de Maria si ii intoarse stransoarea.


Se ridica. Se schimba in culoarea ce avea sa il urmareasca mult timp de'acum incolo. O lua pe nepoata de mana si plecara impreuna la cimitir. Nu vazu nimic tot drumul. S'a lasat ghidat de mana mica ce'i ocupa si incalzea palma. Imaginile cu Ruxandra ii acaparasera ochii, mintea, corpul.

A ramas ultimul. Gramada de pamant sub care EA zacea parea impozanta si triumfatoare. Desi era o noapte calduroasa de august, singuratatea se dovedea rece.

Se gandea la acea EA pe care o cunoscuse cu ani in urma, la acea EA cu care se insurase, la acea EA care il parasise, acum. Dadu sa plece. Imaginea Mariei, langa portretul EI ii reaparu in minte. Gandul era atat de viu, tangibil, incarcat. Incarcat de acea asemanare. De acele sentimente bulversante.

Mergand pe aleea de tei, pe aleea lor de tei o durere ii acapara inima. Scurta, intensa, suficient cat sa nu mai poata respira. Sub mireasma florilor, cu imaginea Ruxandrei, se prabusi. Stia ca nu va putea rezista singur. Zambi, iar apoi o urma.






Something whispers in my ear and says
That you are not alone
For I am here with you
Though you're far away
I am here to stay



Cu totii ajungem in acel loc. La acea singuratate. La acea stare de frica. De parasire.
Unii trecem usor, altii murim, altii ne chinuim existenta cu regrete. Ineluctabil, devenim solitari. Devenim umbre a ceea ce am fost. Devenim doar niste rafale de vant.
Uneori, e cineva acolo. Acel cineva pe care nu l'ai observat, cineva de carui prezenta, acum, depinzi. Te agati, incerci sa supravietuiesti in aceasta furtuna a vietii.
La marginea prapastiei te trezesti. Sau nu.
Fie cazi. Fie ajungi la acea piatra pretioasa numita batranete.
Singur. Sau nu.
Parti din tine, parti din suflet, incep sa lipseasca.
Privind la ceea ce a fost mergi mai departe sau te destrami in speranta ca undeva te vei reintregi.

  postat de pika in 2009-07-02 12:00 0 comentarii


   
 
Powered by www.ablog.ro